Muscle Maker

Descriere

Propensiunea în plan fiziologic survine în urma abordării de tip epistemic a fiecărei discipline în parte, promovate de Muscle Maker – și caracteristica principiului specificității. Întemeierea noastră se bazează pe experiența acumulată de specialiștii Muscle Maker,ce își dovedesc competența prin rezultatele obținute de-a lungul anilor în sportul de performanță.Conținutul ideatic,lansat în proiectul de anvergura Muscle Maker,coroborează metodologii proprii de antrenament susținute pe o arie cât mai largă de apetenți,ce își doresc să performeze la cel mai înalt nivel. Structurarea acestui conținut este dezvoltată în acest registru paradigmatic pe criteriul interacțiunii și interdisciplinarității umane cu spectrul mișcării. Motivațional vorbind, subscriem unui demers orientat către subiect,definindu-i obiectivul în cel mai scurt timp,ca mai apoi să conlucrăm la devansarea scopului inițial.Este de știut că activitatea fizică dispune de parametri morfo-funcționali corelativi dezvoltării optime,atât la nivel senzorial cât și mecanic.Însă aceasta trebuie să fie parte complementară în cadrul unui program monitorizat de un personal specializat.Contribuția este altfel obiectivului stabilit,după o evaluare premonitorie a stării de sănătate,evitând așadar complicațiile de ordin psiho-motor și homeostazic,dar și posibila stagnare cu caracter antagonic randamentului,ca urmare a unei inadaptări favorabile la stimul.

Servicii oferite

  • Yogilates
  • Bodylastics Tone
  • Kettlebell Advantage
  • Power Pump
  • Urban Warrior
  • Functional Training
  • Alexander Technique
  • Interval Training
  • Body Proud Circuit
  • Armwrestling Array
  • Hula Hoop Kids
  • White Collar Boxing

Contact

Adresă: Saphir Stein Residence, Str. Splaiul Independentei, Nr. 202 Hstr,sector 6, Bucuresti
Site Web: www.muscle-maker.rowww.musclemaker-society.rowww.musclemaker-cuisine.ro
E-mail: office@muscle-maker.ro
Tel programări: 037.405.53.64
Tel informații: 0722.599.540 / 0731.480.623