Ce determină stilul de viaţă?

Stil de viaţă sănătosTe-ai gândit ce determină stilul tău de viaţă? De ce trăieşti aşa cum trăieşti, şi nu altfel?

Desigur, în primul rând preluăm, într-o măsură mai mare sau mai mică, obiceiurile părinţilor – obiceiuri cu care am fost obişnuiţi din fragedă copilărie. Aşadar, influenţa părinţilor e incontestabilă. Dar stilul de viaţă e influenţat şi de educaţia din afara familiei, de societatea în mijlocul căreia trăim. Interesant, însă, că cei care provin din familii în care se fuma şi se consuma alcool fumează şi beau într-o proporţie mai mare decât cei cu părinţi abstinenţi, chiar dacă au aceeaşi educaţie şi trăiesc în acelaşi mediu social. Nu putem trece sub tăcere nici faptul că mulţi copii din familii abstinente, datorită influenţelor celor din jur, devin sclavii fumatului şi ai alcoolului.

Stilul de viaţă e determinat, cel puţin parţial şi din informaţiile pe care le avem, de cunoştinţele câştigate din cele citite, auzite sau văzute. În ultimii 20 de ani s-a observat că persoanele cu o educaţie şcolară mai mare fumează într-un proces mai mic şi au redus consumul de grăsimi, de alcool şi de cafea, luându-şi timp pentru activitate fizică şi făcând sport nu numai prin intermediul televizorului. Totuşi, studii epidemiologice recente arată că, cel puţin în Statele Unite, schimbările survenite în stilul de viaţă n-au ţinut pasul cu creşterea explozivă a cunoştinţelor în domeniul sănătăţii, în general, şi al nutriţiei, în special.

În concluzie, dacă vrei să ai un stil de viaţă sănătos trebuie să fii înconjurat de oameni pasionaţi de sport şi alimentaţie sănătoasă. Convinge-ţi prietenii şi apropiaţii să adopte un stil de viaţă sănătos şi astfel, aveţi cu toţii de câştigat!

Pin It
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

De asemenea, ai putea dori...

0 comments