De ce trebuie să eviți deshidratarea

riscurile-deshidratariiApa joacă un rol major în fiecare proces biologic al corpului tău. Gândeşte-te că reprezintă mai mult de jumătate din greutatea ta, mai precis 65%. Impresionant, nu? Dacă pierzi chiar şi numai 2% din acest procent, ai de suferit din cauza eliminării mai intense a lichidelor.

Prins în iureşul treburilor de zi cu zi sau cu nenumărate activităţi atractive în vacanţă, este posibil să uiţi să bei îndeajuns de multă apă. Şi, uite-aşa, ajungi să resimţi o pierdere a energiei, indispoziţie sau iritare, ca să nu mai vorbim de sete ori de o uscăciune a pielii, care nu este doar din cauza soarelui. Este ceea ce în termeni medicali se numeşte deshidratare uşoară, iar dacă ignori aceste prime semnale pe care ţi le dă corpul tău, este posibil ca situaţia să se agraveze, mergând până la afectarea unor organe.

Infecţiile urinare apar în lipsa lichidelor

Crezi că deshidratarea se iveşte rareori, când corpul e privat de apă mai mult timp? Nu e chiar aşa! Dacă nu atingi necesarul tău zilnic de apă, vei vedea că pierzi din vitalitate, te concentrezi mai greu şi eşti mai nervos. Acestea sunt doar câteva semnale pe care ţi le dă organismul, pentru că, în profunzime, el are mult de suferit: procesele metabolice se desfăşoară mai încet, ducând la acumulări de grăsimi, toxinele se elimină mai greu, imunitatea scade, sângele devine mai dens şi creşte riscul apariţiei cheagurilor. De asemenea, rinichii funcţionează anevoios, favorizând infecţiile urinare şi formarea pietrelor, digestia este mai lentă, provocându-ţi greţuri, lipsa poftei de mâncare, balonare sau gaze intestinale. Vara, pericolul deshidratării este cu atât mai mare cu cât transpiri mai mult.

Urmările pierderilor de apă

Atunci când ţi se face sete, „dai fuga“ să bei ceva rece, cât mai mult, mai ales când temperaturile sunt ridicate. Din păcate, pe cât de repede se consumă aceste lichide, se elimină imediat. În plus, se creează un dezechilibru în organism, pentru că o cantitate prea mare de apă dintr-odată scade concentraţiile mineralelor, cum sunt potasiul şi sodiul. Acestea sunt motivele pentru care este mai bine să bei apă sau ceaiuri medicinale la temperatura camerei, treptat. „Apa este şi ea un aliment, deci se «mănâncă» moderat. Se iau înghiţituri mici şi cu măsură, din oră în oră“, spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Reţine şi că băuturile care conţin alcool, precum şi cele bogate în cafeină te deshidratează. Nu întâmplător turcii şi grecii obişnuiesc să alăture cafelei favorite un pahar cu apă.

Mergi la un consult medical dacă…

…te confrunţi cu vărsături mai mult de o zi sau cu diaree timp de două zile. Acest lucru este valabil și în caz că ai febră, peste 38 °C, observi că ai pierdut în greutate şi te simţi slăbit. În general, rehidratarea se face prin administrare de săruri minerale, pentru a restabili concentraţiile de potasiu şi de sodiu, ale căror cantităţi scăzute afectează buna funcţionare a inimii. În situaţiile grave, în care este vorba de simptome severe, precum leşin, febră peste 39°C, dureri mari de cap, de piept, de spate sau abdominale și dificultate de a respira, mergi de urgenţă la camera de gardă a unui spital din apropiere.

Anumite afecţiuni pot duce la deshidratare

Pierderea de lichide într-un timp foarte scurt poate apărea când ai:

  • febră, ca urmare a expunerii la soare ori după exerciţii fizice epuizante
  • arsuri sau alte leziuni ale pielii
  • diaree sau episoade repetate de vărsături
  • diabet

Află aici când este cazul să te alarmezi!

Pin It
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

De asemenea, ai putea dori...

0 comments