De ce unele persoane nu se îngrașă niciodată

Femeie în formă bunăPare că mănâncă tot ce-și doresc, la orice oră din zi și din noapte, nu se omoară cu sportul, iar silueta lor rămâne una de invidiat. Însă nu este chiar așa, căci există câteva secrete care-i fac pe oamenii slabi să rămână așa pe tot parcursul vieții.

Sunt atenți la ce mănâncă

Persoanele slabe sunt atente la ceea ce mănâncă, nu în sensul că stau să numere fiecare calorie pe care o au în farfurie, dar nu fac excese și sunt atenți să nu consume mâncăruri care nu îngrașă. Au un meniu diversificat și sunt persoane care mănâncă multe fructe, legume și porții care nu conțin multe proteine.

Au părinți slabi, și genele sunt doar parțial responsabile

Probabil doar la 30% dintre „slăbănogi” este o moștenire genetic, la restul este vorba despre mediul în care trăiesc, spune James O. Hill, director la Centrul pentru Nutriție de la Universitatea din Colorado.

„Dacă ai crescut mâncând sănătos și făcând sport și ai continuat să ai aceste obiceiuri și la maturitate, asta înseamnă că ai toate șansele să rămâi slab pe tot parcursul vieții”, spune acesta.

Nu sar peste mese

Cele 3 mese principale și 2 gustări, între ele, se numără printre secretele oamenilor care nu au probleme cu greutatea. Totodată, când simt că s-au săturat, aceștia se opresc din mâncat, oricât de bună ar fi friptura pe care o au în farfurie. Nici nu au obiceiul de a da câte o raită la frigider în toiul nopții și nici nu se consolează în porții de mâncare și în dulciuri când au o problemă.

Vezi aici și alte secrete ale persoanelor care nu se îngrașă!

Pin It
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

De asemenea, ai putea dori...

0 comments