Niciodată nu e prea târziu

Jack LalanneProbabil cei mai mulţi dintre noi, întrebaţi fiind cum ne vedem atunci când vom fi trecut de vârsta de 60 de ani, sunt gata să răspundă că la acea vârstă viaţa nu prea mai are multe de oferit, că după ani de muncă oricine merită odihnă şi relaxare, că sănătatea cu siguranţă este afectată şi că de acum rămâne şahul din parc şi plimbatul nepoţilor. Scenariul acesta este foarte plauzibil dacă ne vom uita în jurul nostrum; majoritatea celor trecuţi de 60 de ani au o oarecare blazare în ceea ce priveşte vârsta şi totodată o atitudine de respingere a acelor activităţi despre care ei cred că sunt dedicate cu predilecţie celor tineri. Şi care, bineînteles, întăresc regula.

Iată despre ce este vorba: cu ceva vreme în urmă, o amică mi-a vorbit despre tatăl ei, care în ultima vreme se îngrăşase nepermis de mult, deşi suferea de o afecţiune cardiacă, şi căruia medicii îi recomandaseră să fie ponderat în alimentaţie. Aceasta m-a întrebat dacă îl pot ajuta cumva să slăbească. Am răspuns că nu am mai antrenat până acum o persoană de peste 60 de ani, dar că este o provocare pe care o accept.

După prima discuţie cu persoana în cauză, am înţeles că dincolo de antrenamentul propriu-zis, problema abordării sub aspect psihic şi al mentalităţii este de fapt adevărata provocare, cu atât mai mult cu cât am fost informat că medical îi recomandase evitarea oricărui efort fizic. După primele antrenamente şi după ce am depăşit problemele legate de întrebări precum “pentru ce îmi trebuiesc mie muşchi?”, a trebuit să fac faţă unei exuberanţe de început, în care elevul meu voia parcă să rezolve toată problema slăbirii într-o singură săptămână, antrenamentul era prea scurt, iar toate greutăţile pe care le folosea erau prea mici şi totul asortat cu amintiri din tinereţe, care nu făceau decât să creeze o falsă senzaţie de forţă.

Pe parcurs, lucrurile s-au aşezat pe un curs normal iar antrenamentele, o combinaţie echilibrată de exerciţii cu greutăţi şi exerciţii de tip aerobic, au crescut progresiv ca intensitate, complexitate şi durată şi bineînţeles, primele rezultate au început să apară.

Nu este de neglijat nici aspectul privind nutriţia. Alcătuirea unei diete fezabile şi eficace a trebuit să aibă în vedere în primul rand obiceiurile alimentare deja existente şi apoi crearea unui deficit caloric echilibrat care pe de o parte să conducă la scăderea greutăţii corporale, iar pe de altă parte să asigure nutrienţii necesari susţinerii efortului fizic şi psihic. Perceperea dietei ca pe un nou mod de viaţă permanent şi nu ca pe o pedeapsă temporară este esenţială. Întrebarea “cât timp trebuie să ţin dieta?” spune totul despre cum este înţeles un astfel de demers. O discuţie aparte a fost cea legată de folosirea suplimentelor nutritive, a vitaminelor şi mineralelor. Înlăturarea prejudecăţilor cu privire la folosirea “prafurilor şi pastilelor” este fără îndoială o altă provocare.

Am constatat că, din câteva puncte de vedere, este mai dificil de antrenat o persoană cu o vârstă considerabilă în comparaţie cu una mult mai tânără. În cazul primilor este important ca factorul încredere să funcţioneze mult mai bine. Îmi amintesc că, pentru a asigura confortul psihic de care depindeau antrenamentele, am insistat ca elevul meu să folosească un ceas cu monitorizare a ritmului cardiac pe timpul şedinţelor de antrenament. Astfel, acesta ştia în orice moment care îi este pulsul şi se putea opri atunci când limita superioară stabilită era depăşită, iar acest aspect îl făcea să fie mult mai încrezător în propriile posibilităţi fizice.

Acum, dudpă aproape trei luni de antrenament, în care majoritatea obstacolelor despre care vorbeam au fost depăşite, în ciuda previziunilor medicului, pacientul trăieşte şi nu oricum, ci mult mai bine şi mult mai uşor din punct de vedere al greutăţii corporale. De asemenea, alte probleme, precum hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia, retenţia de apă la nivelul picioarelor, crizele hemoroidale, sunt acum doar amintiri. La  acestea se adaugă o evidentă stare generală de bine fizic şi mental, care cu siguranţă nu reprezintă decât apanajul unei vieţi mai lungi şi mai frumoase.

Aşadar, dacă cineva îşi mai pune întrebarea dacă antiaging-ul prin sport este mit sau realitate, vă asigur că răspunsul este unul singur: este realitate!

Daniel Oprea

Pin It
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

De asemenea, ai putea dori...

0 comments