Noutăți despre cancer: minunile sunt posibile?

vindecare-cancerSe întâmplă rar şi specialiştii n-au găsit încă o explicaţie plauzibilă: unii bolnavi de cancer supravieţuiesc, deşi medicii nu le mai dau nici o şansă. Ce duce la asemenea vindecări spontane? Pot fi ele obţinute în vreun fel oarecare?

Vindecări fără tratamente

Medicul american Dirk Douglas se ocupă de mulţi ani de fenomenul vindecărilor spontane. A scris chiar şi o carte pe aceas­tă temă: „Minunile sunt posibile”. În lucrarea sa, el confirmă existenţa unor vindecări mi­raculoase de can­cer, adăugând că ele au chiar o proba­bilitate mai mare decât cea a unui număr câştigător la loto. Totuşi, se vede silit să-i dezamăgească pe entu­ziaşti: el poate doar să consemneze astfel de fenomene, dar nu să le şi pro­voace. „Aici nu vă pot ajuta, din păcate”.

Potrivit propriilor afirmaţii, dr. Douglas a înregis­trat în cariera sa medicală peste 30 de cazuri de remisii spontane ale unor tumori. Cu aproximativ ju­mă­tate din aceşti pacienţi a avut contact direct, aşadar, posibili­tatea de a-i ţine sub observaţie. Sunt poveşti dă­tă­toare de speranţă, care îi uimesc nu numai pe pro­fani, ci şi pe oncologii cu experienţă. Ca, de pildă, ca­zul unei fumă­toare înrăite, în vârstă de 56 de ani, su­ferind de cancer pulmonar, care a întrerupt chimio­terapia şi a refuzat orice alt tratament ulterior. 15 ani mai târ­ziu, nu se mai găsesc la ea niciun fel de meta­staze. Trăieşte acum într-un cămin de bătrâni – şi fu­mează tot atât de mult ca înainte.

Sau povestea unei tinere sportive de 26 de ani, diagnosticată cu o formă rară de cancer al peritoneului. Avea peritoneul inflamat şi bazinul plin de ţesut tumo­ral, a cărui extirpare completă era imposibilă. Câteva serii de chimioterapie au redus dimensiunile ganglio­nilor limfatici invadaţi de metasaze, însă au avut un efect aproape neglijabil asupra metastazelor din pere­tele abdominal. Medicii au considerat că nu mai există vreo speranţă de vindecare, aşa că au sfătuit pacienta să nu-şi petreacă în spital timpul rămas. Să se bucure de via­ţă. Pentru a încetini, întrucâtva, evoluţia bolii, medi­cul de familie i-a injectat, la anumite intervale, o doză mică dintr-un medicament utilizat în chimioterapie. Tânăra slăbea văzând cu ochii, se părea că sfârşitul i se apropie. Apoi, dintr-o dată, starea ei s-a stabilizat. A luat în greutate şi i-a revenit ciclul menstrual. S-a simţit în stare să călătorească, iar mai târziu şi-a reluat servi­ciul. Medicii de la Centrul oncologic din New York au fost uluiţi, când pacienta lor s-a prezentat într-o bună zi la control. Ei o crezuseră de mult moartă.

Dirk Douglas este unul dintre puţinii doctori din SUA, care se ocupă sistematic de asemenea însănăto­şiri neaşteptate. Conform definiţiei formulate de el, prin vindecare spontană se înţelege dispariţia definitivă a unei afecţiuni de o gravitate deosebită, cum este can­cerul, în absenţa oricărui tratament. Sau o însănătoşire ce nu se poate explica, pe baza experienţei clinice a ca­drelor medicale, prin terapia aplicată. În accepţia me­dicilor, remisia spontană şi vindecarea spontană sunt două lucruri diferite. Remisie spontană înseamnă re­gre­sia unei tumori, în condiţiile în care nu s-a între­buin­­ţat o terapie care să promită succesul. Procesul implică fie tumora-mamă, fie metastazele sau şi pe una, şi pe celelalte şi trebuie să dureze minimum patru săp­tămâni. În schimb, în cazul unei vindecări spontane, cancerul nu trebuie să recidiveze timp de mulţi ani.

La o infecţie, vindecarea prin propriile resurse ale organismului este un fapt normal. La cancer, însă, ea constituie o excepţie. Dacă melanomul şi cancerul renal permit un anumit procent de remisii spontane, ele nu se întâlnesc aproape niciodată la tumorile cerebrale. Date precise referitoare la astfel de fenomene sunt aproape imposibil de furnizat, şi din cauză că există ex­trem de puţini pacienţi care nu se tratează. De aceea, la orice regresie a unei tumori, se ridică mereu aceeaşi întrebare, la care cu greu se poate da un răspuns com­plet, lipsit de echivoc: avem de-a face cu un efect al tratamentului sau cu o remisie spontană?

Chiar şi fără o bază solidă de date, onco­lo­gii ştiu că frecvenţa vindecărilor spontane depinde de tipul tu­mo­rii. „În cancerul de pie­le, se observă o interac­ţiu­ne între melanom şi sis­temul imunitar, care este foar­te activ şi în permanenţă puternic mobilizat pentru res­pingerea celulelor ma­ligne”, spun specialiş­tii. Alte tu­mori se ca­muflează mai bine. „La tumorile cere­brale, in­teracţiu­nea cu sistemul imunitar se menţine la un nivel redus. Reacţia de apărare a orga­nis­mului este considerabil mai slabă”.

Cartea câştigătoare: psihicul

Bolnavii de cancer care au cunoscut vindecări spon­­tane au urmat strategii diverse de depăşire a aces­tei afecţiuni letale. Cercetătorul japonez Hiroshi Oda distinge 3 categorii printre pacienţii vindecaţi spon­tan: luptătorii, oamenii cu credinţă în Dumnezeu şi cei care au trecut prin­tr-un proces complex de schimbare fun­damentală a întregii lor vieţi.

Şi oncologii sunt convinşi că psi­hicul joacă un rol important în boala canceroasă: „Numai că nu s-a cla­rificat încă în ce constă el exact”. Spe­cialiştii care stu­diază aspectele psi­hologice ale cancerului au consta­tat la pacienţii însănătoşiţi în chip miraculos, o atitu­dine pozitivă faţă de viaţă, în general, şi faţă de viitor. Un stu­diu ştiinţific efectuat la Univer­sitatea din Minne­sota scoate în evidenţă faptul că, după ce au învins boala, pa­cienţii devin mai calmi în relaţiile cu cei din jur şi mai recu­noscători pentru micile bucurii coti­diene, com­parativ cu un grup-martor de persoane sănătoase.

În concluzie, s-ar părea că nu exis­tă o cale general valabilă şi una­nim acceptată către vindecarea spon­tană. Totuşi, în ultima vreme, cercetă­torii şi medicii se stră­duiesc să des­cifreze mecanismele vindecărilor spon­tane, pentru ca, pornind de aici, să elaboreze tera­pii eficiente. Ce anu­me declanşează sau determină regre­sia unei tumori nu se poate observa, ci numai deduce. În mod evident, există o diversitate de factori biologici şi de procese care influenţează remisia spontană a unei tumori.

Apoptoza: înseamnă moartea programată a celu­lelor. Este un mecanism care permite celulei să se auto­distrugă, sub acţiunea anumitor stimuli. Însă celulele maligne parcurg acest program de control şi dobândesc rezistenţă la el, cu alte cuvinte devin „nemuritoare”. În timpul unei remisii spontane, e limpede că apoptoza are din nou putere asupra celulelor. Atunci, celulele maligne ale tumorii primesc comanda să se autoni­mi­cească.

Hormonii, ca de pildă estrogenul, stimulează creş­terea celulelor. O serie de rapoarte de caz menţio­nează că o remisie spontană a cancerului mamar a fost prece­dată de o sarcină, o naştere sau de in­trarea în me­no­pauză. Mo­dificarea echilibru­lui hormonal participă în mod sigur la regre­sia tumorii.

Enzima numită telomerază asigură pro­tecţie celu­lelor can­ceroase, făcându-le cumva „nemuritoare”. Când activitatea telo­merazei e slabă, celu­lele maligne pot trece din nou prin progra­mul de apoptoză, ajun­gând să se autodis­trugă. Pe această cale, substanţele ne­cu­nos­cu­te ce inhibă telo­me­raza ar putea provoca re­misii spontane ale tumorilor.

Sistemul imuni­tar pare să joace un rol decisiv în remisia tu­morilor. Multe remisii spontane sunt prece­date de o infecţie virală. Aceasta provoacă o reacţie imu­­­nitară, ce pare a fi capabilă să stopeze cancerul. Astfel, un colectiv de cercetare de la Clinica Univer­sitară din Tübingen a descoperit de curând că sistemul imunitar poate aduce celulele maligne într-o stare de amorţire, blocându-le în acest fel dezvoltarea pe o pe­rioadă îndelungată de timp. Terapiile moderne antican­cer încearcă să valorifice în practica medicală aceste rezultate ale studiului. Aşa, de exemplu, se injectează ce­lule prelevate din tumoră, pentru a spori comba­tivi­tatea sistemului imunitar (un soi de autovaccin). O altă metodă constă în multiplicarea in vitro a celulelor imu­nitare luate de la un pacient şi reintroducerea lor ulte­rioară în organism. Iar pacientele cu tumori ova­riene sunt tratate cu viruşi de rujeolă.

Deocamdată, medicina este încă departe de a fi pă­truns pe deplin aceste mecanisme de acţiune fine şi complicate. Însă ea aplică deja unele din cunoştinţele dobândite. Oncologii americani îşi îndeamnă pacienţii să se orienteze spre terapiile ce urmează a fi aplicate, por­nind de la analiza cazu­rilor de vindecare spontană – şi anume, spre cele a căror eficienţă este confir­mată. În ultimul timp, au fost lansate peste 20 de pro­duse farmaceu­tice capabile să declan­şeze şi să inten­sifice apoptoza. Onco­logii (de necre­zut!) le recomandă pa­cienţilor să nu se limiteze la acceptarea pasivă a medici­nii standard, ci să acor­de atenţie ali­men­taţiei corecte, să-şi organizeze via­ţa în funcţie de priori­tăţile personale şi să se gândească dacă sfaturile primite i-ar ajuta să îşi trăias­că viaţa în con­cordanţă cu dorinţele lor, iar nu ale altora. Pacienţii sunt în­cu­rajaţi să fie activi şi să se folosească de ultimele descoperiri ştiin­ţifice. De exemplu, studiile de ultimă oră arată că acti­vitatea fizică moderată are o acţiune antitumorală do­vedită.

Sursa: Formula AS

Pin It
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

De asemenea, ai putea dori...

0 comments