De ce iubim femeile

de-ce-iubim-femeileAm încercat la un moment dat să elucidez o dilemă, probabil a fiecărui antrenor personal, și anume pe cine este mai dificil să antrenezi, bărbați sau femei?

Voi începe spunându-vă că am pus în balanță plusuri și minusuri și, după ce am tras linie, am deliberat: este mai greu să lucrezi cu fetele! Sigur, vor fi voci care îmi vor cere explicații, iar eu voi fi pregătit să le dau.

Să luăm spre exemplu un începător, de sex masculin, care nu a mai avut până acum contact cu „lumea fiarelor”. Dacă acesta este supraponderal, cu siguranță îți va arăta balonul de sub tricou și, fără mari pretenții, îți va spune că nu vrea neapărat să aibă pătrățele, însă ar vrea ca abdomenul să fie ceva mai plat și, dacă se poate, să pună niște masă musculară pe brațe și piept. Înțelege destul de repede că un program corect de antrenament presupune antrenarea tuturor grupelor musculare, antrenează cu ardoare bicepsul, comentează doar de formă când este pus să efectueze cardio, evită cu abilitate antrenamentul picioarelor, deși nu pierde ocazia să se amuze de propriile gambe cu expresii de genul „mamă, ce gambe n-am”! Stă de obicei destul de concentrat la antrenament și rareori se angajează în discuții interminabile cu alții. De obicei lasă telefonul în vestiar și nu se duce la baie în timpul antrenamentului decât o dată. Îți vorbește cu plăcere și mândrie despre febra pe care o are la pectorali și știe întotdeauna cu ce greutate a împins ultima dată de la piept. Fetele, ah, fetele… sunt puțin altfel… Intră în sală cam după o jumătate de oră petrecută în vestiar iar atunci fac un inventar rapid al tuturor celor prezenți… țin telefonul aproape, poate mult prea aproape, gata să răspundă oricând, indiferent de exercițiul în care sunt angrenate. Odată o fată făcea flexii cu gantere pentru biceps și a sunat telefonul: a răspuns cu mâna dreaptă, iar cu stânga continua să facă flexii. Mi-a părut rău apoi că nu i-am făcut o poză.

De obicei fetele își doresc mai mult de la propriul corp… Oricum mai mult decât băieții, care au pretenții rezonabile și realizabile. Fetele își doresc uneori chestiuni care nu țin de competența unui antrenor personal, ci mai degrabă de chirurgi de elită. Nu puține sunt cele care vor să li se ridice fundul: „Să se ridice?”, întreb. „Unde să se ridice, că pare destul se sus”, spun eu. Atunci ea se apucă cu mâinile de fesieri și cu o mișcare îndelung exersată împinge fesierul către în sus spre zona lombară. „Acolo vrei să se ridice? Păi nu cred că va ajunge vreodată acolo”, spun eu. „Chestiunea asta, draga mea, trebuia negociată încă de atunci când ne-am tras din maimuță… acum e prea târziu!” Renunță greu la ideea că nu poate avea fesierii sub dorsali, iar mâinile ei mici și frumoase alunecă pe șolduri, de care se apucă cu strășnicie și, candid, te întreabă: „dar de astea cum scap?” „Alergând și ținând dietă”, îi spun. Următoarea întrebare o știu și, previzibil, vine: „și, cam în cât timp scap de aripioare? (așa se numesc șoldurile… aripioare!?)”. „Depinde de tine”, spun. Răspunsul, în mod clar, o nemulțumește, însă tirul întrebărilor și pretențiilor continuă: „să știi că eu nu vreau să fac mușchi, vreau să rămân feminină, nu vreau să-mi crească așa cum ai tu” și îmi împunge cu degetul bicepsul. „Nu îți face griji”, îi spun, „nu îți va crește nimic”. Ea continuă: „de fapt eu vreau să lucrez decât pentru fund și aripioare, se poate?” „Nu prea!”, îi răspund.

Odată o fată care nu putea să meargă din cauza febrei pe care o avea la coapse și femurali a intrat în sală pășind șovăielnic și a spus: „Azi fac tot picioare, da? Că peste două săptămâni merg la o nuntă și vreau să arăt bine în rochie!”

Altă dată primesc pe e-mail de la o elevă de-a mea o poză cu Natalia Melo urmată de o întrebare crudă: „Crezi că în două luni reușești să mă faci să arăt ca ea?” I-am spus că, dacă pleacă Dumnezeu în concediu și mă lasă pe mine în locul lui, pot!

Altfel, fetele știu să numere mult mai bine decât băieții, ele reușind să facă 20 de repetări numărând până la 20. Am văzut mulți băieți care au numărat până la 20 și au ridicat bara doar de 12 ori. Tot fetele reușesc să antreneze tot trenul superior în 30 de minute, pentru că trebuie să ajungă la ziua unei prietene.

La băieți există un spirit de competiție constructiv, fiecare dorind să ridice mai mult decât celălalt, să aibă mușchi mai mari fără să conteze dacă tricoul se asortează cu șortul, iar fetele pot alerga pe bandă cu mănuși mov în mâini pentru că tot mov sunt și adidașii și oja, scuze, uitasem.

Cu băieții unele situații se rezolvă repede și cu doar câteva cuvinte: „Am hotărât să faci 20 de repetări și 20 rămân”, spun eu! El se întoarce și se apucă de treabă, pe când ea îți spune: „Hai, măi Daniel, iar 20? Ce număr mai e și ăsta? Dacă totuși vrei să fac 20, îmi dai greutate mai mică și mai fac o pauză după ce fac 10 repetări, bine?” „E bine”, îi spun, „dacă altfel nu se poate”.

Vedeți, e adevărat, e mai greu să antrenezi fete, însă e mai plăcut pentru că ele sunt… fete.

Sursa: Revista Culturism & Fitness – Daniel Oprea

Pin It
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

De asemenea, ai putea dori...

0 comments