Legătura dintre cancer și alimentație

legatura-cancer-alimentatie„Bomba” ultimului Congres Mondial al Cancerului, ținut la Paris, a fost victoria morcovului și a rubedeniilor lui împotriva bolilor oncologice. Fructele și legumele au triumfat. Un studiu mamut, întins pe o durată de 35 de ani și efectuat pe 500.000 de subiecți, a dovedit fără drept de apel că alimentația vegetariană reduce drastic apariția cancerului. Practicanții terapiilor naturiste au avut dreptate. Când Dumnezeu a lăsat boala, a lăsat și leacurile care o pot vindeca.

„De necrezut”, a exclamat profesorul francez Michel Boiron, președintele fondator al Congresului Internațional al Cancerului. „Scepticismul nostru este învins. Cifrele studiului EPIC (European Prospective Investigation into Cancer and Nutrition = Investigația europeană prospectivă privind cancerul și alimentația) sunt de necombătut. Legătura dintre cancer și alimentație este edificată.”

Deși nu e nouă, ideea că hrana joacă un rol decisiv în stoparea sau dezvoltarea tumorilor canceroase a fost multă vreme respinsă, minimalizată sau privită cu scepticism de lumea medicală occidentală. Cancerul era interpretat ca o boală în sine, declanșată prin dereglarea necontrolată a unor celule. Un soi de „nebunie” organică.

Din fericire, studiul EPIC vine cu concluzii de neclintit. Este cea mai mare anchetă realizată vreodată asupra relației dintre nutriție și cancer. Studiile efectuate compară alimentația și modul de viață a 500.000 de indivizi din țările nordice și sudice ale Europei, unii dintre ei amatori de unt și de cărnuri grase, ceilalți – consumatori de legume, fructe și untdelemn de măsline. Începând cu anul 1970, majoritatea subiecților au fost urmăriți fiecare în parte, în medie timp de cinci ani. Ultimele rezultate au fost publicate în iunie 2005 și comunicate oficial la Congresul de la Paris. A fost primul studiu combinat și cu prelevări de sânge și ADN, stocate în bănci biologice, pentru cercetarea indicilor nutriționali.

Concluzia e clară: schimbarea regimului alimentar poate reduce frecvența cancerului.

Iată și câteva prescripții importante, rezultate din studiul EPIC:

Consumați cât mai multe fructe și legume!

Persoanele care consumă în medie 35 de grame de fibre vegetale pe zi (șapte porții de fructe și de legume mâncate pe întinderea unei zile) reduc riscul îmbolnăvirii de cancer cu 40%. Cifra crește dacă, pe lângă alimentația vegetariană, veți fi atenți să vă și mișcați. Mai ales cancerul intestinal și cel de colon sunt ținute în frâu printr-o alimentație adecvată combinată cu sport.

„Marele progres al acestui studiu constă în faptul de a arăta că riscul cancerului poate fi drastic redus prin creșterea consumului de fructe și de legume, principalele surse de fibre alimentare”, spune profesorul Elio Riboli, responsabilul studiului EPIC, specialist mondial în probleme de nutriție și cancer.

Vegetalele, bariera împotriva cancerului de colon

Includeți în fiecare dintre mesele dumneavoastră o legumă sau o salată și un fruct la desert. Care sunt cele mai indicate? Toate fructele conțin combinații de substanțe protectoare. Pentru a beneficia de ele, variați culorile: după ce mâncați un măr roșu, gustați o pară aurie sau un strugure negru. La fel și în cazul legumelor: după o tomată roșie, consumați un broccoli verde sau o ridiche neagră. Cel mai adesea, principiile active care opresc cancerul sunt cuprinse chiar în coloranții din plante. Eficiența lor a fost constatată nu doar în cancerul de colon, ci și în cel de prostată, pancreas, plămâni, esofag. Uitați carnea, mâncați pește.

Se bănuia de multă vreme că excesul de carne nu este sănătos. Studiul EPIC confirmă și această realitate. Analiza efectuată a grupat carnea în trei categorii: carne roșie, mezeluri și carne de pasăre. Din prima grupă fac parte carnea de vită, vițel, porc, proaspătă, tocată sau congelată. Din grupa a doua fac parte salamurile de porc sau de vită, conservate în saramură, cu sau fără nitrați, afumăturile, carnea uscată sau conservată prin fierbere: jambonul, cârnații, pateul de ficat, crenvurștii etc. Păsările au fost reprezentate de gâscă și pui.

Rezultatul: riscul de cancer colorectal e mult mai ridicat la consumatorii de carne și mezeluri. În schimb, nu există nicio problemă cu carnea de pasăre, cu condiția să nu fie din crescătorii.

Ca soluție alternativă pentru carne se recomandă peștele, deși efectul lui protector n-a putut fi explicat pe deplin. Se presupune că anumiți acizi grași, prezenți în mare cantitate în uleiul de pește, inhibă dezvoltarea tumorilor canceroase.

Leguminoase și cereale complete!

Grâu, orz, ovăz, mei, secară, linte, fasole, soia, semințe de in și susan – „E timpul să redescoperim cerealele și leguminoasele”, ne îndeamnă studiul EPIC. „Bogăția lor în fibre participă, de asemenea, la prevenirea cancerului de colon. În sensul acesta, ar fi bine ca pâinea cotidiană să fie înlocuită de șase porții de grâu încolțit, consumat pe durata unei zile.”

Unele leguminoase (mai ales soia) prezintă un alt atu: conținutul lor bogat în fitoestrogeni. Femeile asiatice, care consumă multe leguminoase încă de la vârsta copilăriei, sunt mult mai puțin atinse de cancerul de sân. Ipoteza avansată: acești microconstituenți sunt capabili să blocheze efectul estrogenilor asupra celulelor mamare. În schimb, o posibilă cauză de apariție a cancerului de sân poate fi excesul de kilograme acumulate după menopauză.

În concluzie, puneți linte în toate salatele, mâncați cu încredere soia (nemodificată genetic) și cereale complete. Protejați-vă intestinul și controlați-vă greutatea.

Optați pentru o alimentație variată!

Decât să mănânci un anume aliment, mai bine consumi câte puțin din toate… și reduceți consumul de alcool… De fapt, ideea generală care s-a desprins la Congresul de la Paris a fost că nu există atât alimente protectoare, cât un model alimentar preventiv, inspirat din modelul mediteraneean, și anume: legume stropite din belșug cu ulei de măsline.

Un alt principiu recomandat privește alimentele proaspete și crude, netrecute prin foc. Favorizați, deci, salatele de legume, condimentate cu ierburi aromate, și fructe de toate gusturile și culorile. Activitatea fizică reduce riscul cancerului de sân.

O a doua surpriză a Congresului de la Paris a fost confirmarea prin studiu a incidenței deosebite pe care sportul, mișcarea o au în stoparea diverselor tipuri de cancer. Prin urmare, specialiștii recomandă includerea lor în viața cotidiană. Nicio zi fără plimbare în aer liber, fără câteva minute de gimnastică sau de alergat. Mișcarea reduce, în proporție de 40%, incidența cancerului, mai ales de sân și colon, de prostată, plămâni și uter. Diminuarea riscurilor apare și la persoanele subțiri, care fac constant mișcare. De unde ideea că nici cei care au o greutate normală nu sunt feriți de teribila maladie.

„Un studiu american a demonstrat că densitatea sânului la mamografie se modifică radical după o oră de exercițiu fizic.” Și la fel, întreaga structură corporală.

Autor: Rodica Demian – Revista Culturism & Fitness

Pin It
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

De asemenea, ai putea dori...

0 comments