Detoxiere de primăvară pe bază de salate

detoxifiere-salateLa început de primăvară, când organismul simte mai mult ca oricând nevoia detoxifierii şi a reîmprospătării, secretul sănătăţii este compus din doar 6 litere: S-A-L-A-T-Ă. Este vremea salatei – cât mai multă, cât mai proaspătă şi, nu în ultimul rând, cât mai variată. Şi poate ar fi timpul să mergeţi nu doar la piaţă, pentru a lua ingredientele salatei, ci şi în pădure, unde veţi găsi comori (de sănătate) de nedescris.

De curând, a apărut o nouă procedură tera­peutică, de o eficienţă care i-a uimit pe medici: autohrănirea. Metoda este simplă, în aparenţă, şi presupune să ne cultivăm, culegem şi preparăm singuri alimentele cu care ne hrănim – dacă nu toate, atunci măcar o parte din ele. Pare ceva elementar şi simplist, dar pentru oamenii moderni, obişnuiţi cu hrana superprocesată, mâncată în neştire, cu mintea absentă, eventual în faţa televizorului, aceas­tă autohrănire este un procedeu salvator. În pri­mul rând, efortul de a ne produce singuri hrana ne face, automat, să reevaluăm importanţa alimentelor şi a alimentaţiei, ne face să respectăm ceea ce ne susţine viaţa şi sănătatea. Apoi, hrana pe care o obţinem prin forţe proprii este curată, lipsită de chimicale, iar consumarea sa constantă va duce la schim­barea obiceiurilor alimentare greşite cu une­le mult mai sănătoase. Iar acum, la înce­put de primăvară, când primele recolte din grădini sunt încă departe, există o sursă de hra­nă foarte curată, extraordinară pentru să­nătatea noastră fizică şi emoţională: pădu­rea. În răgazurile dintre zăpezile târzii, mân­gâiate de primele raze mai puternice de soare, apar primele plante sălbatice, pentru salată, din acest an. Spontane şi comes­tibile, sunt prea puţin cunoscute, din păcate, deşi au efecte terapeutice extraordinare, chiar şi în cantităţi mici. Să le cunoaştem:

Urzica-vie – detergentul sângelui

O găsim la margini de pădure, în locuri cu pământ gras, afânat şi fertil, crescând în asocieri compacte, întinse pe suprafeţe care pot ajunge la câţiva metri pătraţi. În martie, din rizomii întinşi ca o formidabilă reţea pe sub pământ ies la iveală primele frunzuliţe fragede, de un verde deschis, care se culeg cu tot cu tulpinile moi, prin rupere. O pungă mare de urzici este suficientă pentru o cură cu salată de o săptămână, urzica putând fi ţinută şi la frigider câteva zile, fără a-şi pierde prospeţimea.

Mod de preparare: 2 mâini de frunze şi tulpini fragede se curăţă de frunzele uscate şi de alte impurităţi, iar apoi se clătesc bine în mai multe ape. După spălare, urzicile se toacă fin cu cuţitul, pe o plan­şetă de lemn, iar apoi se adaugă puţină sare şi se frământă totul bine cu mâna, protejată de o mănuşă de cauciuc. La urzica mărunţită şi frecată cu sare se adaugă apoi puţin suc de lămâie şi ulei de măsline şi salata-i gata, putând fi consumată fără grija că ne-am putea urzica limba, deoarece în procesul de preparare cu sare, acest neajuns a fost înlăturat.

Mod de administrare: salata de urzică se consumă de regulă dimineaţa, pe stomacul gol, înain­te de a mânca orice altceva, iar pentru a fi eficientă, o cură trebuie să dureze minimum 7 zile. Limite pen­tru tratamentul cu această plantă nu există – cu cât cura cu salată de urzică va fi mai lungă, cu atât efec­tele sale vor fi mai puternice.

Efecte terapeutice: urzica-vie este printre plan­tele cele mai bogate în clorofilă, este un agent de detoxifiere fenomenal, dar şi un foarte bun alcali­ni­zant al sângelui, al urinei şi al altor fluide corporale. Apoi, urzica are în compoziţia sa cantităţi importante de potasiu, fier şi magneziu, fiind aşadar un remine­ralizant excelent. Cu un asemenea arsenal vindecă­tor, nici nu e de mirare că această plantă are o mul­titudine de recomandări terapeutice. Iată doar câteva dintre ele:

Anemie, tulburări de coagulare – se face o cură de minimum 14 zile cu salată de urzică, consu­mată de 2 ori pe zi. Datorită bogăţiei sale în vitamina K şi în fier, dar şi efectelor sale de stimulare a producerii elementelor figurate ale sângelui, urzica ajută la ameliorarea bolilor acestuia, indiferent de origine. De asemenea, este un excelent reglator al reacţiilor sistemului imunitar, fiind recomandată inclusiv în bolile sângelui cu o componentă auto-imună.

Intoxicaţii cu metale grele, xenoestrogeni – clorofila conţinută din abundenţă de frunzele urzicii este un adevărat mag­net pentru substanţele nocive ajunse în orga­nism prin alimente, apă, aer, produse de cosmetică, detergenţi etc. În pri­mul rând, urzica proas­pătă extra­ge din ţesu­turi excesul de metale toxice, cum ar fi plumbul, cesiul, cad­miul, aluminiul, stron­ţiul etc. Apoi, blo­chea­ză într-o anumită mă­sură efectele unor sub­stanţe sintetice, cu efec­te hormonale pe cât de puter­nice, pe atât de nocive, cum ar fi: ftalaţii (din balsamul de rufe, deter­genţi), bisfe­nolul A (din peturile de plastic), parabenii (din cos­metice), anumite pesticide etc.

Colon iritabil – sucul de urzică obţinut prin mixarea frunzelor cu apă este un adevărat elixir pen­tru tubul digestiv, în general, şi pentru intestine, în special. Această plantă are efecte cicatrizante şi cal­mante, ajută la refacerea ţesuturilor de protecţie din tubul digestiv, lezate sau distruse de procesele infec­ţioase, de substanţele toxice din alimente sau din bău­turi. Persoanele care nu suportă urzica în stare crudă vor consuma urzica fiartă (atât zeama, cât şi planta ca atare), care are aceleaşi efecte calmante şi, în plus, normalizează tranzitul intestinal.

Urzica roşie – un medicament antitumoral

Mai este numită şi urzică moartă roşie şi creşte prin pădurile rărite, la marginea parchetelor de tăiere a copacilor sau chiar la semiumbra gardurilor sau a zidurilor. Din punct de vedere al formei, frunzele sale aduc aminte de cele ale urzicii-vii, dar sunt ceva mai mici şi, cel mai important, nu sunt deloc înţepătoare, de unde şi atributul de moartă. Încă de primăvara devreme, face nişte flori mici şi roşiatice, care vor apărea apoi tot timpul anului. Planta este comestibilă doar la început de martie, când vârfurile tulpinilor şi frunzele foarte proaspete au un gust neutru, apoi – pe măsură ce se maturizează – urzica roşie secretă nişte taninuri cu gust foarte neplăcut, devenind necomes­tibilă.

Mod de preparare: 1/2 mână de vâr­furi de tulpini şi de frunze tinere se spală foarte bine, apoi se toacă fin şi se adaugă în salată. De regulă, urzica roşie este mai dificil de consumat singură, din cauza gustului său astringent-amărui, motiv pentru care este folosită ca adaos, fie în salata verde, fie în cea de andive sau de rădăcinoase crude. Ca aromă, se potriveşte foarte bine cu mărarul şi cu leuşteanul, cu care se poate combina.

Mod de administrare: cel mai bine este să fie consumată la masa de prânz, cu precizarea că multor persoane urzica roşie le diminuează apetitul alimen­tar, ceea ce este foarte bine pentru cei care vor să slăbească. Dacă însă nu dorim să slăbim, cel mai bine este ca salata de urzică roşie să fie consumată ca ultim fel sau, şi mai bine, să fie consumată între mese, ca supliment.

Efecte terapeutice: urzica roşie are un efect puternic de reglaj hormonal, cicatrizează ţesuturile lezate (inclusiv la nivelul sistemului digestiv), dar împiedică şi dezvoltarea tumorilor. Din aceste mo­tive, ea are numeroase aplicaţii terapeutice.

Insomnie, stres post-traumatic, oboseală cro­nică – se administrează salata de urzică roşie, care conţine substanţe aromatice şi flavonoide, cu efecte foarte bune asupra sistemului nervos central. O cură de măcar 14 zile cu această plantă ajută la reglarea activi­tăţii nervoase, favorizează odih­na şi rela­xa­rea, ajutând la o mult mai bună gestionare a stresului. Este un tratament re­co­mandat şi per­soanelor care au predispoziţie la boli pe bază de stres, cum ar fi gastrita, tulburări de tranzit intestinal, unele manifestări alergice etc.

Tulburări de ciclu men­strual, sindrom de meno­pauză – urzica roşie este printre cele mai efi­ciente reglatoare hormonale la femei. Este excelentă contra durerilor menstruale, contra hemoragiilor men­struale prelungite, dar şi ca adjuvant în fibromul uterin şi în sindromul ovarului polichistic. La femeile ajunse la menopauză, urzica roşie (consumată crudă) previne osteoporoza, prolapsul uterin, atrofierea anu­mitor ţesuturi ale aparatului genital.

Adjuvant în cancer – urzica roşie conţine anumiţi pigmenţi (care-i şi dau culoarea de la care-i vine numele) cu efecte antitumorale puternice. Este foarte eficientă pentru prevenirea mutaţiilor celulare, ajutând totodată la ţinerea sub control a multiplicării celulelor canceroase. Este recomandată, aşadar, atât pentru prevenire, cât şi ca adjuvant în boala can­ce­roasă. Este deosebit de eficientă în cancerele cu de­ter­minare hormonală (la sân, ovarian, de col uterin, de prostată).

Păpădia – drenorul ficatului şi al pancreasului

Trebuie să recunosc că îmi era foarte greu să identific primele frunze de păpădie în încâlceala de iarbă a grădinii, aşa încât multă vreme am crezut că abia prin aprilie răsare această plantă-medicament. Ei bine, de curând am luat o minunată lecţie de dieto­terapie de la… păsările din curte, care au o capacitate fantastică de a găsi orice frunzuliţă de păpădie ieşită la lumină, după topirea zăpezilor. Din nu se ştie ce motiv, curcile şi găinile au o adevărată pasiune pentru frunzele proaspete ale acestei plante, care le este atât de folositoare şi oamenilor, încât merită să vorbim mai mult despre ea.

Mod de preparare: se folosesc frunzele de păpădie care se culeg cât mai fragede şi mai proas­pete, înainte să secrete din belşug laptele amar care le face neplăcute la gust. Din păcate, frunzele păpădiei nu pot fi păstrate la frigider, deoarece se ofilesc foarte rapid. Trebuie să fie consumate proaspete (la câteva ore după culegere). Aşadar, după recoltare, frunzele de păpădie se spală foarte bine cu apă rece, apoi se toacă mărunt, pentru a fi adăugate în salată, sau se consumă întregi, ca adaos la sandviciuri sau ca gar­nitură la alte mâncăruri.

Mod de administrare: de regulă, păpădia se administrează dimineaţa, când are cel mai puternic efect drenor asupra ficatului şi colecistului. Consu­mată pe parcursul zilei, ajută la ţinerea glicemiei sub control şi previne tulburările digestive.

Efecte terapeutice: datorită substanţelor amare pe care le conţine, păpădia detoxifică ficatul şi bila, mai bine ca orice altă plantă de primăvară. Apoi, inulina, unul dintre principiile active secretate de frun­zele sale primăvara, este un excelent drenor al intestinului şi al ficatului, dar şi un hipoglicemiant redutabil.

Dischinezie biliară, dispepsie – se consumă câte cinci frunze de păpădie de mărime medie, de 2 ori pe zi, înaintea meselor prin­cipale. Substanţele active din plantă stimulează pro­duc­ţia de bilă şi evacuarea sa din colecist, prevenind şi eliminând rapid crizele bi­lia­re (este eficientă mai ales în dischinezia hipotonă). Apoi, această plantă uşu­rea­ză digestia, fiind utilă persoanelor cu gastrită hipo­acidă, dispepsie, sindrom de malabsorbţie.

Hepatită – frunzele de păpădie nu elimină boala în sine, dar ajută ficatul să funcţioneze normal şi reduc suferinţa produsă de infecţia hepatică. Se administrează adăugată în salate, servite la mesele prin­cipale şi are efecte antiinflamatoare asupra fica­tului, stimulează funcţia sa de filtrare a sângelui, fa­vorizează reducerea sa în volum şi elimină durerile la nivelul abdomenului. Este recomandată inclusiv pa­cienţilor cu retenţie de lichide, întrucât frunzele proaspete de păpădie sunt un excelent diuretic.

Diabet – frunzele proaspete, simple sau adău­gate în salată, se administrează la fiecare masă, vre­me de minimum o lună. Păpădia are efecte directe de scădere a glicemiei, facilitând în acelaşi timp o elibe­rare gradată a zaharurilor din alimente în sânge, ceea ce ajută la o stabilizare a glicemiei şi la o scădere a do­zelor de insulină sau medicamente antidiabetice de sinteză. Nu în ultimul rând, păpădia previne compli­caţiile cardiovasculare ale diabetului, care sunt cele mai periculoase. Însă, în tulburările cardiovasculare, remediul numărul unu este planta de primăvară des­pre care vom vorbi în continuare:

Bănuţeii (părăluţele) – elixir pentru plămâni şi respiraţie

Aceste flori mici şi albe, tivite cu purpură pe pe­tale, sunt printre cele mai încăpăţânate plante care cresc în zonele cu climă rece. Nici nu s-au retras com­plet zăpezile, că primii bănuţei se şi grăbesc să iasă din iarba încă îngălbenită şi ofilită de geruri. Frunzele lor au rezistat stoic la frig toată iarna, iar flo­rile, atât de mici şi delicate, nu se tem nici de ză­pezile lui martie, şi nici de gerurile târzii, fiind de o rezistenţă ieşită din comun. Aşa că nu e de mirare că bă­nuţeii conţin nişte medicamente foarte puternice, fiind deopotrivă plante comestibile şi medicinale.

Mod de preparare: florile proaspăt culese se spală cu apă rece şi apoi se toacă puţin cu cuţitul, pe planşeta de lemn. Din raţiuni în primul rând canti­tative (culesul lor este migălos şi se pot obţine cu greu cantităţi mari), bănuţeii se combi­nă cu alte salate, în special cea verde, cu spanac proaspăt sau leurdă.

Mod de administrare: bănuţeii se pot administra la orice oră din zi, pu­tând fi consumaţi la toate cele 3 mese ale zilei. Doza zilnică minimă pentru a-şi face efectul este de 30 g.

Efecte terapeutice: bănuţeii sunt cunoscuţi în medicina populară românească mai ales ca leac pentru bolile de plămâni şi ale arborelui bron­şic, dar acţiunea lor este mult mai amplă. Ei sunt un excelent detoxifiant şi antioxidant, ajutând la reglarea ni­velului de uree şi creatinină din sânge, dar şi la reglarea reacţiilor sistemului imunitar. Iată în continuare câteva uti­lizări terapeutice ale acestei plante:

Tuse, bronşită, astm – se consumă salata de bănuţei sau maceratul florilor fin tocate, în miere. Are efecte antitusive puternice (acţionează pe post de calmant la nivelul sistemului nervos central), ajută la degajarea căilor respiratorii medii de secreţiile în exces, fiind şi un uşor antispastic bronşic. În timpul primăverii, este în mod special recomandată această plantă pentru prevenirea răcelilor, pentru a preîn­tâm­pina cronicizarea tusei ori a bronşitei. Bănuţeii pot fi folosiţi cu succes alături de antibioticele prescrise de medic, potenţându-le efectul, şi totodată atenuân­du-le efectele adverse. Nu în ultimul rând, această plantă este un ajutor preţios în afecţiunile tumorale ale aparatului respirator, în cancerul pulmonar, în special.

Boli de piele (acnee, eczeme cronice, pso­riazis, sclerodermie) – salata de bănuţei are un efect detoxifiant foarte puternic, extrem de util în bolile de piele. O cură de o lună cu aceste flori delicate, consu­mate zilnic, în stare proas­pătă (minimum 30 de gra­me), ajută la ameliorarea unor afecţiuni dermatolo­gice cu cauze din cele mai diverse, de la cele cu sub­strat infecţios, la cele auto­imu­ne sau alergice. De alt­fel, efectul antialergic al acestei plante este atât de puternic, încât merită o atenţie specială.

Alergie – se consumă salata de bănuţei, asezo­nată cu multă lămâie şi, eventual, cu măcriş iepuresc, ambele fiind bune surse de vitamina C naturală, care potenţează efectul antialergic al bănuţeilor. Cura este bine să înceapă cu măcar 30 de zile înainte de pole­nizare, aşa încât organismul să fie pregătit pentru această perioadă, când concentraţia de alergeni din aer este cea mai ridicată. Acest tratament natural este eficient pentru toate tipurile de alergie: cutanată, res­piratorie, digestivă.

Leurda – inamicul colesterolului şi al hipertensiunii

I se mai spune şi usturoiţă, pentru că are un miros foarte asemănător cu cel al usturoiului, iar primăvara, mai toate pădurile din zona de deal sunt pline de frunzele sale, colorate în verde viu. Până când va înflori, leurda poate fi culeasă şi folosită ca aliment, dar şi ca leac destinat unui nu­măr incredibil de mare de boli, fiind printre cele mai puternice plante medicinale ale primăverii.

Mod de preparare: frunzele de leurdă se spală bine şi apoi se toacă, nu foarte mărunt, după care se consumă cât mai repede, deoarece se degra­dează foarte repede. Ele pot fi şi ingredientul principal al salatei (pentru cine suportă aroma sa de usturoi extrem de puternică) sau pot fi combinate cu salată verde, spanac etc.

Mod de administrare: salata de leurdă poate fi administrată la orice oră din zi, singurul element de care trebuie ţinut cont fiind acela că va da respiraţiei un miros puternic de usturoi, motiv pen­tru care este bine să fie consumată mai degrabă seara. Apoi, cantitatea de leurdă nu tre­buie să fie mai mică de 30 de grame (adică aproximativ 8 frunze) pe zi. De­păşirea acestei can­tităţi nu este con­traindicată, ci din con­tră, este be­nefică, cu condiţia ca digestia şi colec­istul dvs. să su­porte această plan­tă alimentară şi medicinală foarte pu­ternică.

Efecte terapeutice: leurda este o adevărată mă­tură pentru vasele de sânge, pe care le curăţă de depunerile de colesterol, ajutând totodată la elimi­na­rea surplusului de grăsimi din sânge, reglând valorile glicemiei, distrugând microorganismele patogene. Iată doar câteva dintre indicaţiile medicale ale acestei plante:

Hipertensiune arterială, anghină pectorală – studiile ştiinţifice arată că mai multe substanţe din compoziţia frunzelor (cea mai importantă este y-glu­tamil peptida) stimulează organismul să producă en­zime care reglează şi stabilizează presiunea arte­rială. Mai mult, leurda are efect vasodilatator direct, ceea ce duce implicit la scăderea tensiunii. Apoi, adeno­zina, o substanţă din compoziţia frunzelor de leurdă, împiedică formarea plăcilor de colesterol şi sclero­zarea vaselor de sânge. Această plantă este foarte utilă pentru prevenirea crizelor de anghină pectorală, ajutând la buna irigare a inimii cu sânge.

Flebită, tromboflebită – leurda are efecte flui­difiante sanguine şi antiagregante plachetare, mo­tiv pentru care este folosită cu mult succes contra trom­­boflebitei şi a trombozelor în general. Un studiu ger­man arată că administrarea de extract de leurdă îm­piedică formarea trombilor (cheaguri de sânge) şi mi­grarea lor prin vasele de sânge. Leurda are efecte com­parabile cu ale Clopidogrelului, un medicament de sinteză utilizat contra problemelor cardiovasculare produse de cheagurile de sânge şi de rigidizare a arte­relor.

Sensibilitate la infecţii respiratorii – consumul frunzelor proaspete are efect antiviral şi antibiotic. De asemenea, leurda reduce febra, combate tusea şi ajută la o vindecare rapidă a virozelor respiratorii. Studii făcute în Germania arată că principiile active din această plantă activează macrofagele, adică celulele sistemului imunitar care distrug bacteriile sau diferite particule străine din organism. Trebuie reţinut că salata de leurdă ajută şi la refacerea rapidă a florei intestinale perturbate de antibiotice, sti­mu­lează imunitatea afectată de aceste medicamente, pre­vine şi combate infecţiile cu Candida, care apar foar­te frecvent la cei care au luat în mod repetat anti­bio­tice.

Varice şi hemoroizi – se recomandă ca anual să fie făcută o cură cu o durată de minimum 3 săptămâni, timp în care se consumă salată de leurdă, câte 100-200 g pe zi. Este un tratament cu efecte anti­inflamatoare asupra venelor, care, conform unor stu­dii recente, tonifică peretele venos, favorizând chiar reducerea în volum a varicelor.

Sursa: Formula AS

Pin It
(adsbygoogle = window.adsbygoogle || []).push({});

De asemenea, ai putea dori...

0 comments